Second Life
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Percepția generală este că Second Life (SL) ar fi un joc pe Internet. Nu este însă un joc organizat, cu reguli impuse și unde să fie urmărit un anumit scop. Pe site-ul web oficial, Second Life este descris ca fiind „o lume virtuală imaginată și creată de rezidenții ei”; într-adevăr, SL este o lume diversificată, în care pot fi întâlniți oameni din toate colțurile lumii reale. Este o rețea de tip social, care face parte din fenomenul din Internet numit Web 2.0. Este o lume, o societate virtuală.
Caracteristici
[modificare | modificare sursă]Lumea virtuală a Second Life-ului a fost lansată în 23 iunie 2003, fiind creată de compania americană Linden Lab. Aceștia pun la dispoziție pentru accesare aplicația cu același nume, Second Life, care se poate descărca din Internet de pe site-ul oficial în mod gratuit. Prima și cea mai importantă condiție de participare pusă de Linden Lab (LL) este cea a vârstei, care trebuie să fie de cel puțin 18 ani împliniți, având în vedere conținuturi mature. Pentru persoanele sub 18 ani, LL a creat versiunea Teen Second Life.
În august 2007 s-a introdus serviciul "Slvoice", alături de posibilitatea de a-i auzi pe ceilalți. 2007 a fost anul de revoluție al SL-ului. Atunci a atins un maxim de creștere în popularitate, odată cu introducerea serviciilor "voice" și "sculpted prims", care au extins nelimitat posibilitățile de creație.
În acest moment (2009) se vorbește despre SL ca despre viitorul Internetului, ca despre "web 3.0" (vezi Web 2.0). Au apărut deja primele browsere 3D (a se vedea ExitReality), deși încă în variante beta, care au avut ca inspirație Second Life, lumea virtuală care recreează lumea reală. În Second Life, ca și în viața reală, aspectul fizic și îmbrăcămintea contează. Utilizatorii plătesc zeci de dolari americani pentru ținute și atitudini cât mai sofisticate care îi pot scoate din anonimat, de vreme ce o prezență plăcută poate atrage atenția și astfel utilizatorii își fac prieteni numeroși și foarte interesanți și chiar pot să își găsească marea dragoste. Divorțurile din viața reală din cauza aventurilor din Second Life sunt un fapt. Psihologii avertizează că, pe lângă dependența creată de o lume inventată în care totul este posibil, acesta este unul dintre pericolele care îi pândesc pe cei care iau prea în serios viața în Second Life și care ajung să nu mai discearnă între lumea reală și cea virtuală. Există unii rezidenți care trăiesc in SL peste o jumătate de zi pentru că dintr-un motiv sau altul doar în acel mediu au reușit să-și pună în valoare calitățile.
Afaceri în SL
[modificare | modificare sursă]SL are o economie proprie și chiar și monedă proprie – linden dollar (L$) – care la rândul ei are valoare în viața reală – 1 USD înseamnă aproximativ 250 L$. Se pot converti bani reali în bani virtuali sau invers, linden dolari în bani reali. Aceasta deoarece în SL tranzacțiile sunt la fel de rapide și numeroase ca și în RL.
Există persoane care s-au îmbogățit din SL, cel mai mediatizat exemplu fiind cel al avatarului Anshe Chung, care a dezvoltat o afacere cu terenuri în lumea virtuală, ajungând primul milionar al Second Life-ului (amănunte aici Arhivat în , la Wayback Machine. )
Afacerile înseamnă, pe lângă imobiliare, în principal creativitate. Se cumpără mult, în special pantofi, haine și accesorii pentru avataruri. Toate acestea sunt create de persoane talentate, care devin autorități în materie, la fel cum se întâmplă în Real life.
Ca și în viața reală, pentru a ajunge la performanțe în SL trebuie multă muncă, multă dedicare și, bineînțeles, o strategie de marketing bună. Avatarurile care fac bani reali în SL lucrează la fel de mult (poate chiar mai mult) ca o persoană din Real Life.