Ludovic al II-lea al Bavariei

Ludovic al II-lea
Rege al Bavariei
Ludovic al II-lea, fotografie de pe la 1874
Date personale
Nume la naștere	Ludwig II. Otto Friedrich Wilhelm von Bayern
Poreclă	Kini
Născut	25 august 1845 München, Regatul Bavariei, Reich-ul German
Decedat	13 iunie 1886 (40 de ani) Starnberger See, Regatul Bavariei, Reich-ul German
Înmormântat	Biserica Sf. Michael, München[*]​
Cauza decesului	sinucidere (înec)
Părinți	Maximilian al II-lea al Bavariei Maria a Prusiei
Frați și surori	Otto al Bavariei
Cetățenie	Regatul Bavariei
Religie	catolicism
Ocupație	colecționar de artă[*]​ monarh
Limbi vorbite	limba germană
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*]​
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach
Rege al Bavariei
Domnie	10 martie 1864 – 13 iunie 1886
Predecesor	Maximilian II
Succesor	Otto
Semnătură

Ludovic al II-lea Otto Friedrich Wilhelm (în germană Ludwig II.; n. 25 august 1845, München – d. 13 iunie 1886, Berg am Starnberger See), aparținând Casei de Wittelsbach, a fost rege al Bavariei între 1864 și 1886. A fost supranumit „regele lebădă” sau „regele nebun”.

Copilărie și adolescență

Prințul moștenitor Ludovic al Bavariei (stânga) cu părinții săi și fratele mai mic, Otto (1860)

Ludovic s-a născut la Palatul Nymphenburg (astăzi aflat într-o suburbie a orașului München) și a fost fiul cel mare al prințului moștenitor Maximilian și al soției sale, Maria de Prusia. Părinții au dorit să-i dea numele Otto, însă bunicul, Ludovic I al Bavariei, a insistat ca nepotul său să poarte același nume ca el, ziua lui de naștere fiind aceeași cu a bunicului. Fratele mai mic, născut după trei ani, a fost numit Otto.

În 1848 bunicul său, regele Ludovic I, a abdicat, tatăl său devenind noul rege al Bavariei, iar el, prinț moștenitor. La fel ca mulți prinți moștenitori europeni, Ludovic a fost crescut în spiritul disciplinei și onoarei, primind o educație severă în vederea responsabilităților care îl așteptau.

Ludovic era controlat strict de tutorii săi și supus unui regim sever de studiu și instrucție. Unii subliniază faptul că această atmosferă cazonă prusacă a cauzat comportamentul său ciudat ca adult. Ludovic n-a fost apropiat de părinții săi. Consilierii regelui Maximilian i-au sugerat plimbări zilnice în compania viitorului succesor al său. Regele a replicat: „Dar ce-am să-i spun? La urma urmei, fiul meu nu are nici un interes pentru ceea ce-i spun oamenii.” Ludovic era mai apropiat de bunicul său, care provenea dintr-o familie excentrică.

Ca adolescent Ludovic a devenit prieten bun cu prințul Paul Maximilian Lamoral de Thurn și Taxis. Cei doi tineri călăreau împreună, citeau poezii, și puneau în scenă opere de Richard Wagner. Prietenia lor s-a răcit după logodna lui Paul. În adolescență Ludovic a început o relație apropiată cu verișoara sa, ducesa Elisabeta de Bavaria, cea care urma să devenă împărăteasă a Austriei. Amândoi iubeau natura și poezia. Elisabeta îl numea pe Ludovic „vultur”, iar el o numea „porumbiță”.

Rege al Bavariei

Ludovic al II-lea în anul urcării pe tronul Bavariei, 1864

Ludovic a fost proclamat Rege al Bavariei la vârsta de 18 ani, pe 10 martie 1864, ziua în care murise tatăl său, regele Maximilian. Titlul oficial a fost „Ludwig, von Gottes Gnaden König von Bayern, Pfalzgraf bey Rhein, Herzog von Bayern, Franken und in Schwaben”. Câteva zile mai târziu, la înmormântarea tatălui, s-a arătat în public pentru prima dată: era un tânăr frumos și înalt (1,93 m).

Încă de la început a sprijinit activitățile culturale. Pe Richard Wagner l-a cunoscut personal în mai 1864 și l-a sprijinit cu toată puterea în activitățile sale până la sfârșitul lui 1865, când datorită cheltuielilor mari a fost silit de guvern, familie și cetățeni să-l expulzeze din Bavaria. Prietenia lor a continuat totuși o perioadă. Între 1865 și 1870 au avut loc la Teatrul Național din München premierele operelor wagneriene Tristan și Isolda, Maeștrii cântăreți din Nürnberg, Aurul Rinului și Walkiria.

Din 1872 Ludovic al II-lea a cerut să i se prezinte operele lui Wagner singur, fără alt public.

Războiul împotriva Prusiei

La 11 mai 1866 Ludovic al II-lea a dispus mobilizarea generală prin care Bavaria s-a alăturat Confederației Germane (Deutscher Bund), deci inclusiv Austriei, în războiul împotriva Prusiei. Totuși el nu avea ambiții militare, politica și conducerea militară a lăsat-o pe mâna miniștrilor săi. După înfrângerea militară din acest război, Bavaria a fost silită nu numai să plătescă Prusiei despăgubiri de 30 milioane de guldeni, dar și să cedeze acesteia unele provincii bavareze (Gersfeld, Orb).

În tot acest timp, Ludovic al II-lea și-a petrecut timpul călătorind (în Elveția, Bavaria și Franța). Apoi s-a dedicat în special ideilor sale romantice, retrăgându-se în palatele sale, de unde conducea regatul numai în mod indirect, prin intermediul unor emisari regali.

Viața privată

Ludovic și logodnica sa, Sophie Charlotte de Wittelsbach (1867)

Marele stres al începutului domniei lui Ludovic a fost presiunea la care a fost supus de a produce un moștenitor. Ludovic al II-lea nu s-a căsătorit niciodată, dar în ianuarie 1867 s-a logodit cu ducesa Sophie Charlotte, sora împărătesei Elisabeta a Austriei, deci vară a tatălui său. Datorită gradului de rudenie apropiat, pentru căsătorie era necesară obținerea unei dispense de la papa Pius al IX-lea. Totuși, Ludovic al II-lea a amânat căsătoria, și în 1867 a renunțat total la ea, spre consternarea rudelor și a întregii curți regale. Nimeni nu a știut însă că Sophie Charlotte, după numai trei zile de la desfacerea logodnei, și-a găsit consolarea în brațele fiului unui fotograf din cercul cunoscuților. Mai târziu, Sophie s-a căsătorit cu ducele Ferdinand de Alençon.

Un jurnal secret, niște scrisori și stilul de viață al lui Ludovic se pare că au trădat interesul său pentru sexul opus. E posibil ca el să fi fost, într-o anumită măsură, homosexual (și plin de remușcări din această cauză) și să se fi luptat toată viața pentru a-și suprima dorințele sexuale, rămânând fidel credinței sale romano-catolice. În timp ce homosexualitatea nu era pedepsită în Bavaria din 1813, Unificarea Germaniei în 1871 sub hegemonia prusacă a schimbat acest lucru.

De-a lungul domniei Ludovic a fost prieten apropiat cu câțiva bărbați, între care maestrul său de echitație Richard Hornig (1843 – 1911), actorul maghiar Josef Kainz și curteanul Alfons Weber (n.c.1862).

Scrisoarea de împărat

În 1870 Bavaria a participat din motive politice la Războiul franco-prusac cu 55 000 de soldați. La sfârșitul războiului, regele Prusiei învingătoare, König Wilhelm I, urma să fie proclamat împărat (Kaiser), ceea ce Ludovic al II-lea nu a acceptat cu plăcere.

Totuși, în noiembrie 1870 Ludovic i-a adresat lui Wilhelm I o scrisoare celebră („Scrisoarea de împărat”), prin care îl ruga să accepte învestirea cu titlul de Împărat al Germaniei. (De fapt, această scrisoare a fost formulată de cancelarul Bismarck, care, pentru a-l convinge pe Ludovic al II-lea să o semneze, i-a promis acestuia plăți importante secrete.)

Ludovic nu a participat personal la proclamarea oficială a împăratului, care a avut loc oficial la 18 ianuarie 1871 la Versailles, cu ocazia Unificării Germaniei.

Palate și alte reședințe

Castelul Neuschwanstein

• Castelul Neuschwanstein, proiectat de Ludovic al II-lea în 1868, piatra de temelie a fost pusă la 5 septembrie 1869; din 1884 a devenit reședința preferată a lui Ludovic.
• Castelul Linderhof, cel mai mic dintre cele trei palate ale lui Ludovic al II-lea, construit între 1874 și 1878; Ludovic a locuit acolo perioade mai lungi de timp.
• Castelul Herrenchiemsee, construit pe insula Herreninsel a lacului Chiemsee; Ludovic a cumpărat insula în 1873, iar construcția a început în 1878; palatul seamănă ca măreție și stil în mod vădit cu palatul Versailles de lângă Paris.
• Casa regală de la Schachen, o casă de lemn în stil alpin, izolată, în masivul muntos Wetterstein; la primul etaj se află „camera turcă” decorată în stil orienta; începând de prin 1875 Ludovic al II-lea și-a petrecut zilele de naștere acolo, singur în mijlocul măreției munților.
• În 1883 Ludovic al II-lea a cumpărat ruina castelului Falkenstein, situată în apropierea castelelor Neuschwanstein și Hohenschwangau; planul de renovare a fost elaborat de pictorul Christian Jank, care a proiectat un castel gotic, conform înclinației spre romantism a noului proprietar; au existat și alte proiecte, dar cât a trăit Ludovic al II-lea nici unul nu a fost început.
• În ultimul an al vieții sale Ludovic al II-lea l-a însărcinat pe arhitectul său, Julius Hofmann, cu construirea unui palat de vară în stil chinezesc, după modelul palatului de iarnă din Beijing; probabil urma să fie ridicat lângă lacul Plansee în Tirol, dar proiectul nu a depășit stadiul de proiect.

Toate aceste construcții și proiecte au fost finanțate personal de Ludovic al II-lea, ceea ce i-a adus un deficit financiar privat important. Apanajul său se ridica la 4,2 milioane guldeni anual. Totuși, în 1884 Ludovic a avea datorii la bănci de 7,5 milioane guldeni. În afară de asta, pentru a termina construcțiile sale, în 1887 ar fi avut nevoie de încă aproximativ 15 milioane de guldeni. După moartea sa, Casa de Wittelsbach a reușit (până în anul 1902) să plătescă toate datoriile făcute de regele Ludovic al II-lea.

Ultimii ani

Ludovic al II-lea al Bavariei spre sfârșitul vieții (c. 1882)

În ultimii ani ai vieții sale Ludovic al II-lea s-a retras treptat din viața publică. Se închidea în Castelul Neuschwanstein, iar consumul de alcool începuse să se răsfrângă și asupra înfățișării sale. Își jignea slujitorii, miniștrii și chiar prietenii. S-a zvonit că la un moment dat a dorit și să se amestece în mijlocul poporului, ceea ce se aranja la o crâșmă mai izolată, unde Ludovic apărea incognito, îmbrăcat ca om simplu. Dar acolo putea să aibă și accese de furie și să dea lumea afară din crâșmă cu violență.

În 1874 Ludovic s-a aflat pentru ultima dată la München, pentru procesiunea tradițională Corpus Christi (Fronleichnam). Ultima apariție în public, semioficială, a fost cea de la proba generală a primului festival muzical „Richard Wagner” de la Bayreuth din 1876. În 1881 a făcut o călătorie de trei săptămâni în Elveția împreună cu un nou prieten, actorul Josef Kainz. A început să sufere de insomnii și să se plimbe noaptea prin parcurile palatului. Datorită datoriilor crescânde unele dintre construcțiile începute au fost întrerupte sau chiar oprite.

La începutul anului 1886 consiliul de miniștri nu i-a mai aprobat creditul de 6 milioane de guldeni cerut de el. Ludovic a cerut atunci părerea lui Bismarck, care l-a sfătuit să poruncească miniștrilor săi să înainteze cererea sa parlamentului Bavariei. Guvernul însă a început demersurile pentru caLudovic să fie declarat iresponsabil.

Ludovic declarat iresponsabil

O expertiză medicală de la 8 iunie 1886, cerută câtorva medici de către parlamentul bavarez, a constatat că Ludovic al II-lea ar suferi de o „tulburare sufletească nevindecabilă”. Dar în această expertiză medicii s-au bazat numai pe declarațiile unor martori, fără să-l consulte și personal pe pacient. Dimpotrivă, în dispozițiile oficiale ale acestuia date în acea perioadă, ca de exemplu instituirea unei noi regiuni administrative la Ludwigshafen de la 3 iunie 1886, nu se poate recunoaște nici o iresponsabilitate.

Cu toate astea, bazându-se pe această expertiză dubioasă, guvernul bavarez l-a declarat pe Ludovic al II-lea iresponsabil. Drept urmare, la 10 iunie, responsabilitățile regelui au fost transmise prințului moștenitor Leopold, unchiul lui Ludovic al II-lea. Ludovic al II-lea a încercat să contracareze acțiunea guvernului său printr-o chemare înflăcărată la adresa poporului, publicată în unele ziare, în care el înfiera toată acțiunea, declarând-o „înaltă trădare” de rege și patrie. Totuși nu a urmat sfatul lui Bismarck de a se arăta poporului în public în München, și nici nu a acceptat alte oferte de ajutor.

Moartea misterioasă de la lacul Starnberg

Pe 12 iunie 1886 Ludovic al II-lea a fost dus de la Castelul Neuschwanstein la Castelul Berg din comuna Berg de la lacul Starnberg unde a fost pus sub pază. În seara zilei următoare Ludovic a plecat să facă o plimbare în parcul castelului împreună cu medicul său personal, prof. Bernhard von Gudden. Cei doi au murit în aceeași seară în apele lacului, în apropiere de mal, într-un loc însă unde apa nu era deloc adâncă. Au fost găsiți aproape de miezul nopții de administratorul castelului, un medic și un barcagiu, care îl căutau.

Conform versiunii oficiale, prof. von Gudden a încercat cu forța să-l împiedice să se sinucidă, dar există multe îndoieli privind această variantă. Astăzi circulă încă multe alte ipoteze, ca de exemplu aceea că regele Ludovic al II-lea ar fi încercat să fugă de sub pază și de aceea a fost împușcat.

Obducțiunea și înmormântarea

În ziua următoare, la 14 iunie 1886, de Rusalii, trupul regelui a fost pus pe catafalc în Castelul Berg. A doua zi a fost dus la reședința sa din München, unde a fost supus unor cercetări patologice. Din consiliul celor 13 medici a făcut parte și dr. Schleiß, medic personal al lui Ludovic al II-lea, care nu era deloc convins de boala lui mintală. Comunicatul oficial al medicilor confirmă totuși pe deplin diagnosticul unei boli mintale.

Îmbălsămarea a avut loc la 15 iunie. Apoi trupul regelui a fost expus în capela curții regale timp de trei zile, după care a fost înmormântat în capela bisericii Sf. Michael din München. La 16 august inima sa a fost depusă într-o urnă la Capela Milostiviei din localitatea Altötting.

Legături externe

• Cine l-a ucis pe „regele lebădă”? Arhivat în 14 iulie 2012, la Wayback Machine., 28 noiembrie 2007, Gabriel Tudor, Revista Magazin
• Minunatele castele ale Bavariei, 31 august 2008, Alexandru Nastase, Jurnalul Național